fbpx
Imperial Travel

EXCURSIE DE VARĂ ÎN BASARABIA,

CROAZIERĂ PE NISTRU ȘI PETRECERE DE NEUITAT

 

31.07-03.08.2025

 

ZIUA I, 31.07.- PIATRA NEAMȚ – CONACUL MANUC BEY – CRAMELE CRICOVA – CHIȘINĂU (aprox. 210 km) Drumul către inima Moldovei – Chișinău

Pornim la drum în zori, orele 5:30, dornici de noi experiențe. Prima noastră oprire este la Conacul lui Manuc Bey, o bijuterie arhitecturală ce ne poartă înapoi în timp, la poveștile celui mai mare  negustor armean. Ne lăsăm fascinați de istoria sa și apoi ne continuăm călătoria spre faimoasele crame subterane de la Cricova. Aici, vinurile își dorm somnul de aur în galerii nesfârșite, creând un labirint fascinant pentru orice iubitor al licorii lui Bachus. Spre seară, ajungem la Chișinău, unde timpul liber ne oferă prilejul de a descoperi farmecul acestui oraș elegant. Cazare la Hotel Iris 4* în Chișinău.

 

ZIUA II – 01.08.- CHIȘINĂU – REZINA – CHIȘINĂU ( aprox. 200 km)

Croazieră pe Nistru, mănăstiri rupestre și petrecere sub cerul liber 

Mic dejun. Ziua începe devreme, dar ne așteaptă o experiență de neuitat! Pornim spre Nistru, gata să ne lăsăm purtați de valurile istoriei și ale ospitalității moldovenești. Ne îmbarcăm pe vaporaș, unde suntem întâmpinați așa cum se cuvine, cu un pahar de vin moldovenesc, servit cu căldură și voie bună. Călătoria noastră ne duce în drumeție spre Complexul Monastic Saharna, unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Moldova. Aici, legenda spune că însăși Maica Domnului și-a lăsat amprenta pe stâncă, iar apele cristaline ale cascadei ne îmbie la contemplare și purificare sufletească. De asemenea, Saharna adăpostește un bazin cu apă sfințită, unde credincioșii vin să se curețe trupește și sufletește, crezând în puterile tămăduitoare ale acestor ape binecuvântate. Ne aventurăm mai departe în drumeție spre Mănăstirea Țipova, cel mai mare complex rupestru din Europa și al doilea ca mărime din lume. Aici, stâncile ascund o lume tainică, unde istoria și spiritualitatea se împletesc într-un peisaj de o frumusețe răvășitoare. Între timp, ne bucurăm de un prânz delicios pe vaporaș, urmat de dans, muzică și voie bună, pentru că nu-i așa? O vară fără petrecere, nu e vară trăită pe deplin! Croaziera cu petrecere va dura până pe înserat. Cazare la Hotel Iris 4* în Chișinău.

 

ZIUA III – 02.08.- CHIȘINĂU  – PURCARI – ZAIM – CHIȘINĂU ( aprox. 260 km)

Eleganța vinului și farmecul Chișinăului 

După un mic dejun savuros, avem opțiunea de a vizita  Château Purcari,cea mai premiată vinărie din lume unde istoria se împletește cu rafinamentul. Aici, fiecare picătură de vin spune o poveste, iar somelierii ne vor ghida printr-o experiență memorabilă. Pe drumul de întoarcere, poposim în satul Zaim, unde vizităm Casa Memorială Alexei Mateevici, poetul care a dăruit Moldovei imnul său național. Aici, în inima satului, simțim cum sufletul țării pulsează prin versuri și amintiri. Înapoi în Chișinău, explorăm “Orașul parcurilor”. Ne plimbăm prin Parcul Valea Morilor, urcăm scările celebre, descoperim cea mai mică statuie de pe glob și ne bucurăm de o panoramă spectaculoasă. Turul continuă cu un circuit panoramic al centrului orașului, unde vom descoperi clădirile emblematice  și o plimbare prin Grădina Publică Ștefan cel Mare, unde Aleea Clasicilor ne poartă prin cultura și istoria Moldovei. Seara, cei dornici pot opta pentru o cină tradițională la unul dintre cele mai frumoase restaurante din centrul Chișinăului, unde bucatele moldovenești și muzica live vor transforma această seară într-o adevărată sărbătoare! Cazare la Hotel Iris 4* în Chișinău.

 

ZIUA IV – 03.08.CHIȘINĂU – CASTELUL MIMI – MILEȘTII MICI – MĂNĂSTIREA CĂPRIANA – PIATRA NEAMȚ ( aprox. 380 km) Artă, vinuri de legendă și un final memorabil.

Începem ziua cu o vizită la Muzeul Frumuseții Viorica, unde descoperim secretele cosmeticelor naturale moldovenești și participăm la un atelier creativ. Ne răsfățăm cu arome îmbietoare și aflăm sfaturi utile pentru îngrijire. Pentru pasionații de vinuri, avem două opțiuni opționale de neratat: Castelul Mimi, un loc cu o istorie fascinantă, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase 15 castele vinicole din lume. Aici, eleganța arhitecturală se îmbină cu tradiția vinificației, oferind o experiență unică. Domeniul, fondat de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei țariste, păstrează vie povestea vinului de calitate și a ospitalității moldovenești. Fiecare colț al castelului emană rafinament, iar vinurile sale sunt apreciate la nivel internațional.

 

Mileștii Mici, locul unde vinul își scrie propria legendă. Cu cea mai mare colecție de vinuri din lume, înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness, această experiență ne va purta prin galeriile subterane, unde fiecare sticlă ascunde o poveste. Aici, nu doar descoperim fascinanta lume a vinurilor moldovenești, ci ne bucurăm și de o degustare autentică, un prânz strașnic cu bucate tradiționale și muzică live, care ne va introduce în atmosfera vibrantă a Moldovei. Încheiem călătoria noastră cu o vizită la Mănăstirea Căpriana, un colț de liniște și spiritualitate, unde istoria Moldovei respiră prin fiecare piatră. Cu sufletele pline de bucurie și cu amintiri de neuitat, pornim spre casă, purtând în inimă farmecul unei veri trăite din plin!

Republica Moldova te așteaptă cu brațele deschise! Fie că ești iubitor de istorie, pasionat de vinuri sau pur și simplu vrei să evadezi din cotidian, această excursie îți va oferi momente de neuitat. Hai cu noi într-o aventură autentică, unde fiecare zi este o poveste și fiecare loc vizitat îți va lăsa o amintire prețioasă!

 

PREȚ: 1190 ron/pers./în cameră dublă
 
 

Servicii incluse:

– Transport cu autocar clasificat 3*;

–  Însoțitor de grup;

–  Taxe drum;

–  Cazare 3 nopți cu mic dejun la hotel de 4* în  Chișinău;

 

Servicii neincluse: 

– intrările la obiectivele turistice și nici ghizii locali pentru acestea;

– taxele de oraș (se achită la recepția hotelului);

– Asigurarea storno & medicală (recomandată).

opțiunea pentru vizita si degustare se face la înscriere și se achită în agenție, înainte de plecare.

 

Opționale:

-Crama Cricova – intrarea cu degustare – aprox. 650 MDL/pers = aprox. 163 Ron; intrarea fără degustare ( doar vizitarea cramei) – aprox. 400 MDL = aprox. 100 Ron; intrarea cu degustare plus servirea prânzului – aprox. 1.100 MDL = aprox. 275 Ron;

-Chateau Purcari – excursie fără degustare – aprox. 130 Ron;

– Croazieră de 1 zi pe Nistru, preț aprox. 600 MDL – aprox. 160 Ron și  cuprinde:plimbare cu vaporul; servicii ghidaj; prânz; excursie Complexul Monastic Saharna: Talpa Maicii Domnului, Mănăstirea Sfânta Treime, Cascadele Saharna, Mănăstirea Saharna, Mănăstirea rupestră Buna Vestire; bazinul cu apă sfințită și Complexul Monastic Țipova: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Mănăstirea rupestră Adormirea Maicii Domnului 

– Cina festivă tradițională , cu muzică live – aprox. 1.000 MDL = aprox. 250 Ron;

– Cramele Mileștii Mici – vizitare galerii subterane fără degustare – aprox. 500 MDL – aprox. 125 Ron., cu degustare 3 tipuri de vin – aprox. 900 MDL – aprox. 240 lei cu degustare si masă aprox. 1250 MDL – aprox. 330 Ron.

– Castelul Mimi – fără degustare 450 MDL – aprox. 120 Ron.

Tarifele la obiectivele turistice pot suferi modificări în funcție de sezonul turistic, biletele pentru intrări se plătesc la fața locului.

 

ATENȚIE!: toate intrările la obiectivele turistice se achită în moneda națională – LEU MOLDOVENESC.

 

Informații suplimentare 

-Supliment single: 520 lei ;  Avans minim 30% în termen de 7 zile din momentul efectuarii rezervarii. Diferenta se achita cel tarziu cu 30 zile înainte de plecare; distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepție, asistat de însoțitorul de grup;Mesele incluse în program sunt de categorie meniu standard, fix pentru toți turiștii la fel. Orice solicitare de schimbare a acestuia se considera drept cerere specială și se achită extra la fața locului de către turist. Agenția de turism nu garantează meniuri speciale, nu are obligația de a se informa cu privire la preferințele sau regimurile culinare ale turiștilor, acestea fiind satisfăcute în masura posibilitătilor la fața locului ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului;

-este obligatorie respectarea instructiunilor ghidului insotitor si intervalele orare date de acesta; agenția nu este răspunzătoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; în cazul în care aceste situații nedorite apar, turistul are obligația de a depune personal plangere la organele competente; efectuarea plății, parțială sau integrală a oricărei sume prin intermediul bancar / cash reprezintă acceptarea pe deplin a termenilor și condițiilor prevăzute în contractul de prestări servicii turistice.Prezentul program este parte integrantă a contractului de prestări servicii; camerele single se confirmă doar de către agenție; persoanele care se înscriu singure și pentru care agenția nu găsește partener vor fi informați telefonic sau în scris și vor achita suplimentul de camera single cel tarziu cu 3 zile înainte de plecare; achitarea suplimentului de camera single nu implica loc singur pe bancheta in autocar. Refuzul de a achita suplimentul single înainte de plecare și renunțarea la călătorie se penalizeaza conform articolului Conditii pentru Anulari / Penalizari; 3) clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitățile camerelor sunt conforme cu standardele locale; existența anumitor facilități precum minibar, balcon, frigider, cană fierbator pentru prepare ceai/cafea în fiecare cameră, wi-fi in cameră, etc nu pot fi garantate de către agenție, atât timp cât se asigură categoria de stele menționată în programul detaliat. Unitatea de cazare poate solicita taxe suplimentare (minibar /frigider, seif, aer conditionat etc), turistul având obligația sa le achite și se informeze asupra acestora, înaintea utilizării acestor servicii.;agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa părăsească teritoriul propriu;  dacă pentru pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre Călător a unor formalități suplimentare (de exemplu, călătoria împreuna cu minori, situația in care numele calatorului este schimbat ca urmare a căsătoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligația de a îndeplini toate cerințele legale. Pentru o informare optimă, agenția recomandă și consultarea site -ului www.politiadefrontiera.ro si a site-ului Ministerului Afacerilor Externe a României: http://www.mae.ro, pentru informații complete privind Regimul de  călătorie în străinătate, cat și în ceea ce privește condițiile de călătorie/intrare pe teritoriul țării/țărilor de destinație. 

– conform reglementărilor internaționale, serviciile de ghidaj în interiorul muzeelor și la obiectivele turistice pot fi asigurate doar de către ghizii locali; ghidul român va face o prezentare în autocar și va asigura traducerea explicațiilor date de ghidul local în situația în care se achita taxe ghizi locali în programul turistic sau dacă grupul de turiști hotărăște angajarea acestuia la fața locului.

 

 

Nota: Locurile în autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta, în ordinea achitării avansului. 

      

ATENȚIE:    în cazul nerealizarii minimului de participanti mentionat în program, agenția își rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii în alt program similar. 

 

 CONDIȚII PENTRU ANULAREA EXCURSIEI/PELERINAJULUI, PENALIZĂRI

În cazul în care călătorul renunță din vina sa la pachetul de servicii de călătorie, el datorează agenției penalizări după cum urmează:

  1. a)   20% dacă anularea se face cu mai mult de 30 de zile calendaristice înainte de data plecării;
  2. b)   50% dacă anularea se face în intervalul 16-30 de zile calendaristice înainte de data plecării;
  3. c)   100% dacă anularea se face:-nu se prezinta la program;  -într-un interval mai mic de 16 zile calendaristice înainte de data plecării (ori în ziua plecării). 

 *Grup minim 35 persoane*

*În cazul nerealizării grupului minim de 35 de pasageri, tariful excursiei se va recalcula.* Agenția nu este răspunzătoare pentru întârzieri în trafic pe traseul stabilit, accidente, blocaje, lucrari ale drumurilor și intarzieri care sunt independente de organizarea excursiei.

 

 AGENȚIA DE TURISM IMPERIAL TRAVEL

PIATRA NEAMȚ: 0755 162 958 / 0770 447 066